Romanta negativa

N-a fost nimic din ce-a putut sa fie,
Si ce-a putut sa fie s-a sfirsit...
N-a fost decit o scurta nebunie
Ce-a-nsingerat o lama, lucioasa, de cutit !...

N-am fost decit doi calatori cu trenul,
Ce ne-am urcat in tren fara tichete
Si fara nici un alt bagaj decit refrenul
Semnalului de-alarma din perete !...

Dar n-am putut calatori-mpreuna...
Si fiecare-am coborit in cite-o gara,
Ca doua veverite-nspaimintate de furtuna-
Furtuna primei noastre nopti de primavara !

Si-atita tot !..Din ce-a putut sa fie,
N-a fost decit un searbad inceput
De simplu fapt divers ce nu se stie
In care timp si-n care loc s-a petrecut !...


typed by emi