Prieteni

Hai sa ne sinucidem, le spun prietenilor mei.
Azi am comunicat atit de bine,
Am fost atit de tristi,
Perfectiunea asta in comun
N-o mai atingem noi
Si e pacat sa pierdem momentul.

Cred ca in baie e cel mai tragic,
Sa facem pe romanii cei luminati
Care isi deschideau venele,
Discutind despre existenta iubirii
Uite, am incalzit apa.
Incepem, dragi prieteni, numar eu: unu, doi, trei...

In iad am fost oarecum surprins, pomenindu-ma singur,
Unii poate mor mai greu, mi-am spus, au mai multe legaturi.
Nu se poate sa ma fi pacalit: cuvintul inseamna ceva,
Dar timpul trece...

Mi-a fost destul de greu, in iad, va asigur,
Mai ales la inceput, stiti eram singur,
N-aveam cu cine sa mai schimb o vorba,
Dar incetul cu incetul, m-am atasat, mi-am facut prieteni.
Un cerc extraordinar de sudat,
Discutam tot felul de chestiuni teoretice.
Ne simteam minunat,
Am ajuns chiar pina la sinucidere.

...Si iarasi m-am pomenit singur in purgatoriu,
Cautindu-mi citeva suflete mai apropiate,
Desi sint destul de suspiciosi
Purgatorienii-cu situatia lor neclara
Intre doua lumi-
O fata ma iubeste, e foarte frumoasa,
Avem clipe de mare extaz-nemaipomenit, fantastic!
Si chiar imi vine pe limba sa-i spun...
Patit, o las pe ea mai intii,
Eu ma sinucid abia dupa aceea,
Dar fata face ce face si-nvie- 
Si iata-ma singur in rai-
Nimeni n-a patruns aici niciodata,
Sint primul om, lumea exista ca proiect,
Ceva foarte vag,
In capul lui Dumnezeu,
Cu care chiar ma imprietenesc de la o vreme.

Exista tristete la toate nivelurile,
Dumnezeu e deznadajduit,
Ma uit in ochii lui goi si ma pierd in ei.
El aluneca vijiind in prapastiile mortilor mele.
Comunicam de minune,
Doamne, cred ca am atins perfectiunea,
Tu mai intii,
Ce-ar fi sa lasam totul in intuneric?